Ziua Breslei


Afis Ziua Breslei

Breasla artiștilor plastici autori de artă religioasă și a restauratorilor din România se reuneşte pentru prăznuirea celui dintâi pictor iconar, Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, devenit patronul tuturor pictorilor, al creatorilor de artă sacră și al restauratorilor. 

AFAPRR- Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România organizează „Sărbătoarea Breslei”, începând din 2015, împreună cu Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, gazda și totodată partenerul său tradițional, cel mai vizitat obiectiv cultural din Bucureşti.  Expoziția și vernisajul din 2021 vor avea loc în mediul online, datorită restricțiilor actuale impuse de autorități din cauza pandemiei.

Galeria prezintă lucrări realizate de membri titulari şi stagiari ai Uniunii Artiştilor Plastici din România, studenți sau masteranzi UNARTE, precum şi restauratori din muzee, artişti plastici profesionişti cu activitate importantă în domeniul artelor vizuale sau al restaurării bunurilor culturale. În cadrul expoziției artiștii își propun să prezinte fărâme din tainele creațiilor lor, clipe de trăire duhovnicească, cristalizate pe pînză, sticlă, lemn sau în piatră. Lucrările artiștilor folosind instrumente plastice de manifestare atît de vaste, evocă prin linie, culoare, volum și simbolistică, inepuizabila forță creatoare contemporană, într-o vreme a prea puținului timp.

Luni, 18 octombrie 2021, la orele 13:00, a avut loc slujba de pomenire a membrilor breslei noastre, artişti plastici şi restauratori trecuți la cele veşnice. Slujba a fost oficiată de către părintele Lică Lepădatu la Biserica "Sf. Gheorghe Grivița", partener tradițional al filialei noastre.

Din partea filialei AFAPRR- Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România au fost oferite pachete pentru copiii provenind din familii defavorizate, aparținând Așezământului social "Patriarh Justinian Marina".

Evenimentul comemorativ a avut loc în condițiile impuse de către autorități pe timpul pandemiei, având în vedere măsurile de prevenție COVID 19.