Mesajul părintelui Prof. Dr. Florin Șerbănescu


Mesaj către membrii Filialei Artă Plastică Religioasă și Restaurare din cadrul Uniunii Artiștilor Plastici din România cu prilejul zilei de cinstire a patronului breslei, Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, 18 octombrie 2021

Am ajuns la al patrulea val… Al patrulea val al acestei pandemii, în felul ei fără precedent… Primul a fost în primăvara anului trecut, al doilea în toamnă, al treilea în prima jumătate a acestui an. O periodicitate care ne încearcă în ritmul unei furtuni dezlănțuite, în mijlocul întinderii apelor ce se pierd în zarea parcă fără liman… Cu ajutorul lui Dumnezeu, cu purtarea noastră de grijă, a fiecăruia în parte și a tuturor întreolaltă, am izbutit să trecem peste valurile de până acum. Desigur, nu ne-a fost și nu ne este ușor…

Ca o întreagă lume, și breasla noastră, a pictorilor bisericești, și-a văzut afectată, în mod direct și substanțial, activitatea curentă. Nu ne-am mai putut întâlni, precum nu putem nici acum, în condiții normale, la răstimpurile popasurilor noastre comemorative, aniversare sau semnificativ-ocazionale.

Și totuși… Încă de la primul val am debutat în forma unei reuniri în așa-numitul format online. În primăvara acestui an, la Praznicul Floriilor, cu toate precauțiile de rigoare, ne-am putut regăsi în spațiul naturii înverzite și al tradițiilor noastre multiseculare de la Muzeul Național al Satului. Dar, mai presus de toate, ne-am putut încredința unii pe alții că lucrarea pictorilor și restauratorilor bisericești a continuat în ritmul aproape normal, pe șantierele de pictură din nou și de restaurare de la vetrele Ortodoxiei Românești de pe întregul cuprins al țării și chiar în lăcașuri ale diasporei românești de mai aproape sau mai de departe de țară. Și, pe deasupra, în pline condiții de recluziune, creația confraților breslei noastre a continuat și în intimitatea atelierelor personale ale fiecăruia… Un avantaj nu lipsit de importanță, în împrejurările date, a fost că specificul picturii și restaurării bisericești se exprimă, îndeobște, în solitudinea efortului și inspirației creatoare de pe schelă sau în liniștea de atelier.

A fost, așadar, și este vremea acestor încercări ale pandemiei, răstimpul, totuși festiv, al unei încă și mai spiritualizate aplecări în sine pe cărarea de la mugure la rod al creației, încălzită de flacăra pururea veghetoare a rugăciunii din candela inimii…

Această luptă cu succesivele valuri pandemice, dintre care acesta din urmă, al patrulea, pare a fi cel mai înalt și amenințător, ne actualizează, cu o acuitate aparte, ideea valorilor vieții pe care, într-un fel sau altul, suntem cu toții chemați să le întâmpinăm și să le trecem cu răbdare,  cu destoinicie, cu determinare, cu înălțime de cuget și simțire întru credință…

Iată de ce, o dată mai mult și mai plenar suntem chemați a ne aduce aminte și actualiza, ca o perpetuă alegorie de viață, pilda navigatorului și a corabiei… 

Cel dintâi lucru pe care navigatorul îl avea limpede în minte când pornea cu corabia pe mare era ținta călătoriei. Erau și unele ținte intermediare, de parcurs, dar ele se subordonau toate țintei finale a călătoriei. Pentru noi, din perspectiva creștină, această țintă de pe urmă nu este și nu poate fi decât Mântuitorul Iisus Hristos, Cel care ne-a spus: ,, Eu sunt ușa! Dacă va intra cineva prin mine, va intra și va ieși și pășune va afla!” Va afla, așadar, comuniunea cu Părintele Ceresc în lumina cea neapropiată a vederii față către față! 

Când pornea pe mare navigatorul își dorea cel mai mult ca în călătorie să aibă ,,Vânt din pupa”, pentru că astfel putea merge pe drumul cel mai drept, cel mai scurt și rapid către țintă… Nu avea decât să înalțe pânzele perpendicular pe vântul din pupa și să mențină direcția dreaptă din timonă… 

Numai că, în practică, vântul nu bătea întotdeauna din pupa. Bătea și din babord, și din tribord și chiar din direcție contrară… 

Atunci când avea vânt lateral, navigatorul înclina planul pânzelor față de axul corăbiei astfel încât să preia forța vântului și s-o convertească într-o forță rezultantă de înaintare care să-l poarte tot spre ținta lui… Nu mai înainta cu aceeași viteză ca atunci când avea vânt din pupa, dar înainta, totuși, tot spre ținta lui… 

Dar ce se întâmplă atunci când vântul bătea dimpotrivă, adică dinspre prova, și mai era, pe deasupra, și furtună sau chiar uragan? În asemenea condiții total nefavorabile, ba chiar de maxim pericol, căpitanul-navigator lua anumite măsuri urgente, numite de ,,forță majoră”. 

Cel dintâi ordin era ca, în aceste împrejurări, să fie lăsate pânzele jos! Ele, care erau principalul mijloc de înaintare, erau protejate să nu fie rupte de vânt și, pe de altă parte, se evita astfel pericolul ca forța vântului să răstoarne ușor corabia.

A doua măsură era ca mâna timonierului să nu părăsească nici o clipă timona! Dacă era nevoie se schimba timonierul, dar timona nu era nici-un moment lăsată liberă, cum, poate, se mai putea întâmpla scurte momente în timpul navigației normale.

Al treilea lucru: se îndrepta prova corăbiei, din timona, exact spre direcția din care venea urgia! Realitatea potrivnică era privită, cu alte cuvinte, cu realism și stăpânire de sine, drept în față, fără a o escamota sub nici-o formă.

În sfârșit, al patrulea lucru: în condițiile date, corabia ataca valurile, oricât de mari, numai cu prova. Urca pe val, cobora pe val, și tot așa!... Cât timp? Până se potolea furtuna! Căci, oricât de puternică, furtuna avea, întotdeauna, un sfârșit!

Iar atunci când, în sfârșit, corăbierul evalua poziția în care ajunsese și, fără a-și fi uitat nici-o clipă ținta călătoriei, ridica pânzele, le orienta după vânt și îndrepta corabia din timona spre ținta călătoriei sale.

Astfel, desi în practică drumul putea să aibă o traiectorie meandrată, corăbierul iscusit își purta întotdeauna corabia spre ținta stabilită a călătoriei sale, fară a se lăsa, decât vremelnic, influențat de direcțiile aleatorii în care tindeau să-l poarte intemperiile naturii! 

Aceasta este învățătura cea mai prețioasă a acestei parabole sau alegorii a corăbiei! Și, desigur, toate împrejurările de navigație mai sus prezentate sunt, fiecare în felul său, alegorii pentru viață!

Iar înțelesul acestora ne poate fi întotdeauna de folos în împrejurările mai mult sau mai puțin potrivnice ale vieții, iar, în mod special, în împrejurările atât de dificile ale actualei pandemii care ne afectează, deja, în valuri pentru al II lea an și care se prelimină că ne va mai încerca, încă, destulă vreme...

Suntem acum la ziua de cinstire a  sfântului apostol și evanghelist Luca, patronul breslei pictorilor bisericești, reuniți în duh, dar și în acest actual spațiu virtual al comunicării online, chemați să rememorăm cu pietate  pe înaintașii noștri de peste veacuri, unii, destui, cunoscuți cu numele prin roadele activității lor pentru înveșmântarea atât de frumoasă în haina zugrăviei a mulțimii lăcașurilor Domnului Dumnezeu de pe pământ românesc. Suntem, totodată, uniți în cugetul și simțirea neuitării celor ce încă și mai mulți dintre acești înaintași, necunoscuți după nume, dar  care mărturisesc, totuși, cu vigoare prin frescele și icoanele lucrate de ei, bogăție de trăire duhovnicească, talent și meșteșug artistic.

Ei reprezintă cum am spus și în alte asemenea momente, de specială cinstire, rădăcinile sau temeiurile împlinirilor noastre de astăzi. Precum în întreaga spiritualitate creștină, în general și ortodoxie în special, legătura dintre noi, cei vii acum, și cei adormiți, plecați după vremuri la Domnul, este o realitate și o trăire perpetua dintr-o tradiție vie, mereu reînnoită.

De aceea și acum, în împrejurările dificile ale vremii de pandemie care ne împiedică, pentru moment, întreolaltă vedere și conglăsuire, îndreptăm gândul și rugăciunea noastră pentru acești mulți și vrednici înaintași, rugându-l pe Bunul Dumnezeu să-i odihnească de-a pururi în ceata drepților! Lungul șir al celor cunoscuți cu numele este adăugat aici spre a fi rememorat de noi toți în rugăciune. Iar acestora să nu uităm să le adăugăm și pe cei necunoscuți dar pe care bine îi știe Dumnezeu, pe fiecare după vrednicia și dărnicia trăirii și jertfirii talentului lor.

Și astfel mângâiați sufletește să le rostim cu toții, rugăciunea de iertare a păcatelor, după rostirea cea din veac a Bisericii noastre:

”Dumnezeul duhurilor și a tot trupul, care ai călcat moartea și pe diavol l-ai surpat și ai dăruit viață lumii Tale, Însuți, Doamne, odihnește și sufletele adormiților robilor Tăi, obșteni, după vremuri, ai breslei zugravilor de subțire și a restauratorilor bisericilor românești, cunoscuți sau necunoscuți cu numele, în loc luminat, în loc cu verdeață, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea și suspinarea, și orice greșeală au săvârșit ei  cu cuvântul, cu lucrul sau cu gândul, ca un Dumnezeu bun și iubitor de oameni, iartă-le lor.  Că nu este om care să fie viu și să nu greșească, numai Tu singur ești fără de păcat, dreptatea Ta este dreptate în veac  și cuvântul tău este adevărul.

Că Tu ești învierea și viața și odihna adormiților Tăi pomeniți Hristoase, Dumnezeul nostru și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor amin.!” 

Iar acum în finalul acestor rânduri de tot binele doritoare, să înălțăm împreună rugăciune către bunul Dumnezeu și pentru noi toți, membrii de astăzi ai breslei pictorilor și restauratorilor bisericești, întreolaltă conglăsuind:

”Iarăși și de multe ori  cădem la Tine și ne rugăm, Ție, Bunule și Iubitorule de oameni, Doamne, ca privind spre rugăciunea noastră, să curățești sufletele și trupurile noastre de toată necurăția trupului și duhului și să ne dai să stăm nevinovați și fără de osândă înaintea sfântului Tău jertfelnic. Și dăruiește Dumnezeule și celor ce se roagă împreună cu noi sănătate, spor în viață și în lucrare, în credință și în înțelegerea cea duhovnicească. Dă-le lor să-Ți slujească totdeauna cu frică și cu dragoste  și întru nevinovăție și fără osândă, să se împărtășească cu Sfintele Tale Taine și să se învrednicească  cu cereasca Ta împărăție!”

Amin!

La ziua sfântului apostol Luca, 18 octombrie 2021

Pr. Prof. Dr. Florin Șerbănescu, consilier patriarhal onorific.